ŞCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE


logo-spuvv31.jpgSub deviza "Verdele este mai mult decât o culoare, este un mod de viaţă!" Asociaţia educaţională non-profit "Şcoli pentru un Viitor Verde" organizează Programul Educaţional şi Concursul Naţional "Şcoli pentru un Viitor Verde", ediţia a II-a, 2011, prin care  urmăreşte să ofere elevilor şi cadrelor didactice posibilitatea să se implice activ şi direct în acţiuni instructiv-educative simple, eficiente, care să dezvolte în rândul tinerei generaţii responsabilitatea faţă de comunitatea şi mediul în care trăiesc şi învaţă. Mai multe detalii pe http://scolipentruunviitorverde.ro/.

Înscrierea la acest program educaţional şi participarea la concursul naţional constituie începutul unui nou mod de a abordare a problemelor actuale de ecologie şi implicare a elevilor în problemele comunităţii locale.


Coordonatorii proiectului la nivelul şcolii, prof. Văcaru Lavinia, prof. ing. Hurmuzache Dan şi prof. Victor Emanuel Gica, îşi propun ca pe parcursul celor 4 luni de concurs (februarie-mai), dar şi ulterior, să realizeze cât mai multe activităţi cu caracter ecologic, atât la nivelul şcolii, dar şi al comunităţii locale, în care să implice un număr cât mai mare de elevi, cadre didactice şi chiar părinţi. Toate activităţile realizate şi rezultatele obţinute vor fi postate atât pe pagina de concurs, dar şi pe pagina şcolii.

Curatenia de primavara in curtea scolii
Secţiunea

TERRA MAGAZIN
Numele şcolii/grădiniţei

Colegiul Tehnic GHEORGHE ASACHI
Cine a participat

15 elevi si profesorii coordonatori din Echipa Verde de la Colegiul Tehnic Gh. Asachi, Bucuresti
Date de identificare

Activitate trimisa de Lavinia Vacaru, Victor Gica, profesori coord. \\\\\\\"Echipa Verde\\\\\\\", desfasurata la 25 martie 2011
Obiectivul acţiunii

Desi anul acesta primavara s-a lasat indelung asteptata, totusi am decis, vineri dimineata, sa iesim cu mic cu mare la curatenia de primavara din curtea scolii noastre. Insotiti de ajutoare si unelte (greble, maturi, saci), si mai ales de multa voie buna, am inceput curatenia in curtea scolii: am strans frunzele uscate cazute in toamna trecuta si gunoaiele pe care zapada le ascunsese de privirile noastre, am facut curat in parculetul din fata scolii, am sapat si plantat bulbi de flori si am varuit trunchiurilor copacilor din mica oaza verde a scolii noastre. Acum in curtea scolii noastre a venit cu adevarat primavara!
Rezultatele acţiunii

- ecologizarea spatiului verde din curtea scolii - colectarea a peste 20 de saci de gunoi cu deseuri vegetale - pregatirea pentru un nou inceput - constientizarea importantei spatiilor verzi mai ales in cadrul asezarilor urbane - lucrul in echipa favorizeaza o mai buna socializare
Ce am invaţat/sfaturi verzi

- sa iubim natura si sa protejam mediul inconjurator - sa ocrotim putinele spatii verzi care mai sunt in prezent in jurul nostru - sa apreciem biodiversitatea - sa ne bucuram de natura si de oamenii din jurul nostru - Orice gest mic conteaza! Fii primul care se schimba! -

Unde-s multi puterea creste!

Mediatizarea evenimentului

Colţul verde